Ansamblul bisericii catolice Sfântul Iacob (Bărăţia)

Capitală a Ţării Româneşti, un puternic centru cultural, economic şi comercial, Câmpulungul a fost prezent în istoria medievală încă din secolul al XIII-lea. În primele decenii ale sec. XIII, în Câmpulung încep să pătrundă şi să se stabilească meseriaşi şi negustori saşi. Comunitatea săsească ce se formează aici era condusă de un greav (comes), ultimul dintre ei presupunându-se a fi fost Laurentiu de Longo Campo. Oraşul apare astfel, din punct de vedere documentar, înaintea întemeierii Ţării Româneşti, aşa cum o dovedeşte, datând din anul 1300, inscripţia în limba latină de pe lespedea tombală a acestui comite (lespede ce se păstrează şi astăzi în ansamblul catolic Bărăţia). Inscripţia constituie cel mai vechi document epigrafic în limba latină din Ţara Românească şi în acelaşi timp prima menţiune scrisă a numelui oraşului: “Hic sepultus est comes Laurencius de Longocampo, pie memoriae, Anno Domini M.C.C.C.”. (“Aici este înmormântat comitele Laurenţiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300”).

Ansamblul Bărăţiei cuprinde trei edificii importante: biserica închinată Sfântului Iacob cel Mare, în care se află lespedea funerară din 1330 a lui „comes Laurencius de Longocampo”, turnul clopotniţă şi casa parohială.

Lăcaşul actual este fostul cor al unei biserici a cărei navă a fost dărâmată, fiindu-i închis cu zidărie arcul triumfal. Corul este datat în secolul al XV-lea, are plan pentagonal, cu contraforturi la colţuri şi o sacristie pe latura de nord. S-au păstrat urme ale bolţilor şi ale ferestrelor în arc frânt. În interior se află fundaţiile corului edificiului anterior, având şi el contraforturi la colţuri.

Turnul clopotniţă a fost construit în 1730, înlocuind un turn de lemn. Are plan pătrat, cu intrarea acoperită cu o calotă peste care se ridicau alte două niveluri. Decorul exterior cuprinde trei registre cu panouri dreptunghiulare, mărginite de ciubuce şi arcaturi oarbe, despărţite de colonete angajate. La sfârşitul secolului al XIX-lea a fost ridicat încă un etaj, cu un acoperiş ascuţit, montându-se şi un orologiu.

Casa parohială, asemănătoare unor case mânăstireşti din secolul al XVII-lea, are pivniţe acoperite cu bolţi semicilindrice şi un foişor deschis, mărginit de arcade pe coloane de zidărie, cu gârlici şi o scară exterioară de piatră. Lângă foişor, o tindă, camerele şi coridorul median longitudinal sunt boltite.